My Blog

In decembrie se implinesc 20 de ani de la revolutia din decembrie 1989. Douazeci de ani in care Romania a fost pradata de catre toate guvernarile care au fost la putere. Daca la inceput dupa revolutie toata lumea fura “la vedere” fara jena, a urmat apoi o perioada in care se fura pe ascuns cat mai departe de ochii celorlalti, dar acum parca din disperarea de imbogatire cat mai rapida se revine la prima metoda. Toti urmaresc functiile publice si politice doar cu gandul la cati bani vor putea face odata ajunsi in functie. Daca cumva au existat si persoane bine intentionate, cu siguranta au fost treptat inlaturate sau asimilate sistemului. Daca in primii ani dupa revolutie, tinerii asteptau schimbarea “vechii generatii”, iata ca au trecut 20 de ani si se fura in continuare. S-au jefuit fabrici, combinate, hoteluri, spatii comerciale, terenuri, s-au dat bani publicii catre diverse firme private pentru prestari de servicii sau livrari de bunuri catre stat la preturi exorbitante. Incet fundul sacului s-a apropiat, mai ales acum cand criza a venit si peste noi, asa ca se fura tot ce se poate fura. Daca se poate spune, suntem o tara falimentara, ce urmeaza a fi scoasa la licitatie, atat cat a mai ramas din ea si vanduta pe bucati.
Au trecut pe la putere mai toate partidele, insa sub toate s-a furat. Mecanismul e atat de bine creat, oamenii sunt aceiasi si de aceea treaba merge in continuare la fel de bine sub fiecare guvernare. La nivele mai mici si uneori chiar la nivele mari, pentru a-si pastra functia se practica prostitutia politica, oamenii trecand de la un partid la altul, numai sa nu-si piarda postul de la care poate mulge vaca. Asa vedem azi politicieni care se injura, maine se pupa si poimaine impart malaiul.
Imi amintesc de bunicul, care imi povestea de un cetatean din sat care lucra la o fabrica de caramizi. In fiecare zi, se intorcea de la lucru cu 3-4 caramizi ascunse in traista. Dupa cativa ani si-a ridicat o casuta. Poate e un exemplu de urmat si de catre politicienii nostrii, care in loc sa plece cu 3-4 “caramizi” se intorc cu un portbagaj plin acasa in fiecare zi. In plus cetateanul muncea si facea zilnic caramizi (cateva sute pe zi), in schimb politicianul nostru vine la munca doar sa le incarce in portbagaj si sa le ia acasa.